Am comentat eliminarea lui Grigore Trache din organizația locală PNL Popești-Leordeni. Am dat știrea sec, fără prea multe comentarii pe seama ei. Nici măcar nu am dorit să punctez faptul că Ionel Dogaru este cel care propus eliminarea lui Trache din rândurile formațiunii, condusă local de George Ștefănescu.

Revin astăzi asupra jocurilor pe care oamenii de bine (nu pun ghilimele pentru că ei așa se consideră) din PNL Ilfov le fac pentru a avea puterea absolută. Pentru a putea gestiona cum se cuvine milioanele de EURO care le trec prin mâini lunar (din gestionarea Bugetului Local), dar și a celor care le intră în buzunare grație puterii pe care le-o dă pixul și actele pe care le semnează (de multe ori) în interes de castă.

Eliminarea lui Trache nu a venit de nicăieri, chiar dacă (la prima vedere) are ca argument niște mici interese economice pe care fostul primar le-a aranjat cu actualul în timpul campaniei electorale premergătoare alegerilor din septembrie 2020. Substratul deciziei luată de filiala locală a PNL îl are, paradoxal, în spate tot pe actualul edil al localității. Petre Iacob pare atât de bine adaptat peisajului politic românesc încât expresia „pupat Piața Independenței” i se potrivește ca o mânușă. Și nu numai lui…

După învestirea noului Consiliu Local ne-am întrebat cu toții „cine va fi viceprimarul”? Ei bine, deloc surprinzător, numele lui pare să fie George Adrian Ștefănescu – cel care, dacă vă amintiți, în urmă cu 4 ani jura în fața electoratului popeștean că vrea o reformă a Administrației Locale și că NICIODATĂ nu o să bată palma colaborării cu actualul primar. Bine: el s-a și jurat că nici politică nu o să mai facă, dezamăgit că a pierdut alegerile locale din 2016 ( 🙂 )

Cu doar 3 reprezentanți în Consiliul Local, PNL devine cea mai puternică formațiune politică a orașului. Cum așa? Hai să nu mai bat apa în piua lui Ștefănescu și să vorbesc despre substratul șutului în fund dat lui Trache.

Om incomod în PNL, Grigore Trache mereu a fost considerat un ghimpe de către cei care conduc acum partidul? De ce? Ei bine, el nu a încetat să își dorească să revină în forță pe scena politică locală și să preia fotoliul de primar. Nu a făcut lucrul amintit dintr-un singur motiv: este zgârcit și nu investește niciodată banii personali în politică! Dar nici capul nu l-a ținut plecat, încercând mereu să deschidă uși care să-l readucă în vârful ierarhiei.

Petre Iacob a câștigat alegerile sub umbrela Pro România și a portofelului larg deschis în timpul campaniei electorale. Dar partidul lui Ponta a luat-o pe coajă și ratat intrarea în Parlament. Implicit, visurile șmecherilor din filiala Popești-Leordeni s-au năruit: fără suținere în vârful Administrației Naționale cine le mai poate garanta înfăptuirea tuturor nazbâtiilor propuse?

Mergând pe firul asiprațiilor descrise, dar și pe legătura frățească dintre Iacob și Hubert (șeful PNL Ilfov) , s-a deschis posibilitatea acaparării Administrației Locale de către PNL în totalitate. Primul pas a fost făcut prim eliminarea lui Trache – ghimpele din coasta lor. Apoi au fost intensificate discuțiile cu Petre Iacob pe seama costruirii unui pod care să-i permită trecerea de pe malul roșu pe cel galben!

Lucrurile s-au conturat de câteva zile, în viitorul apropiat urmând să îl vedem pe Petrică Fără Frică lepădându-se de Ciuma Roșie și încălecând Capra Galbenă. În urma convenției, Ștefănescu a acceptat rolul de lacheu la calul lui Iacob. Pentru eforturile extraordinare, actualul lider al PNL Popești-Leordeni primește medalia de viceprimar al satului fără stăpân!

Nici Ionel Dogaru nu a fost uitat în timpul discuției: pentru merite deosebite în demararea votului de excludere a lui Trache și înlesnirea înmatriculării lui Iacob, primește Ordinul Muncii Steaua României în grad de Prim Servitor. Bașca, i se schimbă și jobul, urmând să ajungă acolo unde și-a dorit toată viața: la Inspectoratul Școlar Ilfov!

Tuturor celor implicați vă transmit felicitările mele pentru mătreața victorie și vă asigur că sunt convins că localitatea noastră va intra într-o luminoasă etapă de progres și dezvoltare multilaterală!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here