Preţ de circa două decenii am făcut presă sportivă la nivel profesionist. De o perioadă de timp îmi permit luxul de a fi doar un simplu observator al fenomenului. Şi, trebuie să recunosc, „meseria” asta îmi conferă şi nişte avantaje…

 

Unul dintre ele este acela de a realiza progresul sau regresul profesiei de jurnalist sportiv în România.

În 1991, atunci când am scris prima mea ştire pentru un ziar, numele grele ale publicaţiei mi-au dat sfaturi. Să nu credeţi că am fost tras de o parte şi sfătuit părinteşte: „băiete… meseria asta se face aşa, aşa sau aşa…” Nu, nici pe departe! Am avut, în schimb, şansa să lucrez pe lângă toţi titanii presei sportive din acea perioadă. Şi aşa am învăţat un lucru elementar: acela că jurnalistul nu trebuie să fie părtinitor în comentariu ( indiferent de team-ul pe care îl simpatizează ) şi nici să se lanseze într-un comentariu fără ca în prealabil să stăpânească fenomenul despre care vorbeşte! Este drept, pe vremea respectivă nu existau interesele meschine. „Şpaga” se constituia într-un şpriţ cântat până în zori şi un peşte făcut pe jar de cărbune

Anii au trecut, generaţiile s-au schimbat. Fenomenul la fel. „Pasele printre…” s-au transformat în „filtrante”, „centrările de gol” în „assist-uri”, şi exemplele pot continua. La fel s-a întâmplat şi cu comentariul sportiv. Jurnalistul imparţial, trecut prin bibliotecă şi cu mii de meciuri în spate , a cam dispărut. A apărut, în schimb, personajul spilcuit. El este metrosexual, se pricepe la tot şi toate, ţine doar cu Steaua ( să mă ierte suporterii adevăraţi… )şi vorbeşte apăsat. Nu contează ce. Avea Cornel Dinu o vorbă pe vremuri… cea cu „personaje venite din malaxorul istoriei…

Ca tot românul care iubeşte fotbalul, mă uit şi eu la jocurile din Cupele Europene, la cele pe care echipele româneşti le dispută pe arenele continentului, dar şi la unele partide importante din „Liga lui Mitică”. Şi văd destule… Dar cele pe care le ascult în ultimul timp sau le citesc în cronici mă fac să mă întreb ce a mai rămas din acestă meserie.

Miercuri seară, la Munchen, pe Allianz Arena, Bayern a dat piept cu Arsenalul lui Wanger. Nemţii bătuseră în tur cu 3-1 şi zarurile păreau aruncate. Nu a fost aşa, dovadă şi scorul înregistrat la finalul returului. Doar că, preţ de 90 de minute, am ascultat comentariul unor băieţi care nu ştiu cât de multe înţeleg din cele pe care ni le aruncă în urechi din spatele sticlei. Spun asta şi pentru că, deşi Arsenal a prestat un joc tactic excelent, comentatorii au văzut „un Arsenal mediocru, presat continuu în propria jumătate” şi un „Bayern strălucitor şi ghinionist deopotrivă ”. Aşa o fi…

În seara aceasta am aşteptat cu sufletul la gură să înceapă meciul dintre Steaua şi Chelsea. Să-i văd pe magnificii lui Reghencampf în duelul de pe „Stamford Bridge”. Fireşte, avancronica partidei a fost presărată, din studioul unui post de profil, cu tot felul de materiale şi transmisiuni în direct. Unele foarte bune, nimic de zis. Dar, ca de obicei în ultimii ani, şi multe presărate cu tot felul de inepţii pe care un comentator de clasă nu ar avea cum să le exprime. Un exemplu elocvent a fost atunci când s-a apelat la factorul numit „istoric” în confruntările avute de cluburile româneşti pe arenele britanice. Iar concluzia a fost înfiorătoare: „Nu-mi prea amintesc să fi existat vreo victorie a echipelor noastre pe teren britanic în meciuri oficiale”. Curat, murdar ar spune nenea Iancu… Stau şi mă întreb dacă succesul reputat de CFR Cluj, în Champions League, pe terenul lui Manchester United nu se numeşte victorie… Ca să nu mai spun că scotocind prin sertarul cu amintiri,poster meci leeds united - universitatea craiova memoria îmi aduce pe retină o partidă disputată pe 7 noiembrie 1979, în Cupa UEFA, între Leeds United şi Universitatea Craiova. O partidă câştigată de olteni cu 2-0 (prima victorie a unui team românesc pe tărâm britanic!!! ). O partidă comentată de răposatul Sebastian Domozină, comentariu pe care a cerut să –l reasculte chiar şi pe patul de moarte. Dar, ca să revin la ideea cu care am deschis revolta, vorbim de jurnaliştii dintr-o cu totul altă ligă. Despre nişte oameni care chiar dacă aveau afinităţi sportive făţişe, comentariul le era ascultat cu la fel de mult interes şi de suporterii echipei adverse. Şi, să mă ierte şi confraţii oneşti, dar gafe precum cele pe care le asculţi astăzi nu aveai cum să le întâlneşti indiferent de starea de luciditate în care se afla cel care scria sau realiza comentariul oral al partidei.

Noapte bună tuturor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here