Fostul arbitru FIFA Nicolae Dinescu este un pătimaş colecţionar de maşini vechi. El are câteva piese la care susţine că lumea se uită ca la Petrache Lupu de la Maglavit! Printre acestea, se mândreşte cu un cadou de la Gheorghe Gheorghiu Dej şi cu debarcaderul lui Ceauşescu.
Ovidiu Ciutescu
Unul dintre cei mai pasionaţi colecţionari de maşini din România este fostul arbitru FIFA Nicolae Dinescu. Se laudă cu un muzeu personal de obiecte pe care le-a strâns de-a lungul a 40 de ani. “Am zeci de mii de insigne, mii de fanioane, o colecţie de pumnale, din care nu lipsesc cele cu lamă de Toledo. Cel mai mult ma mândresc însă cu colecţia auto. Am câteva maşini de colecţie, senzaţionale, susţine actualul inspector scolar.
VARSAVA 1957. Dinescu spune că „este o producţie rusească, după model american. Maşina asta are cea mai interesanta istorie. După ce în 1945 lui Gheorghiu Dej i s-a uşurat evadarea din lagarul de la Tg. Jiu, a fost adăpostit în clopotniţa bisericii din Râmnic. El a fost ajutat atunci de nişte vâlceni, printre care şi un unchi al mamei. În 1957, când Gheorghiu Dej a făcut 10 ani de şef al Partidului Muncitoresc Român, el i-a chemat pe toţi cei care l-au ajutat să fugă din lagar şi le-a făcut cadou câte o astfel de maşină şi câte un ceas Shafhausen. Unchiul meu i-a vândut-o unui profesor, acesta i-a dat-o, ulterior, unui colonel, de la care eu am cumparat-o în 2001 cu 6 milioane de lei. Acum valorează 40.000 de euro!
RENAULT 16. „Este o piesă originală. Are lipsă doar bateria. Am cumparat-o de la un bătrân din Bucureşti, în 2000. Oamenii spun că dacă o duc la Paris iau pe ea ultimul model de Renault! Este fabricată în 1960”.
BMW. „Este tip sport, cu două uşi, fabricată în 1984. Am achizitionat-o cu 9 milioane, în banii noştri”
WOLFSWAGEN PASSAT BREAK. „Model produs în 1986. Am cumparat-o pentru ca îmi place şi o ţin doar pentru colecţie.”
CAMION CARPAŢI, pe benzină. „Este originală. Nici măcar nu ştiu câţi ani mai are. Cei de la Liceul Forestier au vrut să scape de ea, iar eu am luat-o pentru ca nu ştiu cine mai are un astfel de camion!”
MULTICAR RDG – „produsă în 1969, în RDG. Şi pe acesta l-am luat la o licitaţie. Ţin mult la maşinuţa asta, e un capriciu al meu”
DUBIŢĂ MERCEDES – „produsă în 1974. Am cumparat maşina în 1990. Erau rare, pe atunci, în România. Şi acum cred că sunt rare, dar o ţin. Va avea valoare. Am dat două mii de mărci pe ea!”
MOTOCICLETA CU ATAŞ, ZUNDAPP – „ Este facută de nemţi în 1939. Are 1600 cmc. Este pe ax cardanic cu 4 viteze şi 4 pistoane. Are motor mai puternic ca o Dacie. Am luat-o în 1987 de la un prieten din Buzau, cu două mii de lei. Un italian mi-a oferit foarte mulţi euro pe ea, dar nici nu am vrut să aud. E unică! Şi acum porneşte la sfert de cheie!”
DOUĂ VAPORAŞE, „pe care le-am luat din Brăila şi din Galaţi. Le am de pe vremea lui Ceauşescu. Doar eram arbitru internaţional… Unul e cu o camera, altul cu două. Unul are motor Mercuri, iar celalalt motor Neptun”
DEBARCADERUL LUI CEAUŞESCU – „Este debarcaderul de vânătoare al dictatorului, pe care îl avea la Scorniceşti. În 1990 mi l-a dat un prieten gratis. Cred că moare Dinel Staicu de ciudă ca nu îl are!”.
MOTOCICLETE JAWA şi BMW. “ Eram mândru de Jawa mea, erau motociclete foarte căutate pe atunci. După Jawa, am avut norocul să pun mâna pe o motocicletă extraordinară: un BMW făcut pe comandă în Germania, cum aveau garzile lui Ceauşescu! Şeful Poliţiei Capitalei mi-a facut rost de ea. După un meci în care am arbitrat pe Victoria, i-am spus că îmi place. Acesta a făcut un fel de licitaţie şi mi-a vândut-o cu cateva sute de lei.Era nemaipomenită, o adevarată piesa de colecţie. Am făcut prostia s-o vând imediat după Revoluţie, iar cumpărătorul a dus-o în Germania şi a vândut-o unui colecţionar pe o sumă foarte mare. Ştiu asta tot de la el. La revenirea din Germania îşi luase, pe motorul meu, cu o maşină ultimul răcnet. Îmi vine să plâng de ciudă că nu o mai am!”
Cotidianul regional Opinia Olteniei
Octombrie 2004
Buna ziua, ma numesc Vasile Copiimulti, sunt Basarabean, si am masina de vindut, din colectia Ceaika GAZ -13, masina e in stare idiala, anul fabricarii 1961, o masina de neuitat, doritorii care doresc sa o vada ma contactati la email: vasile.copiimulti@mail.ru, va multumesc anticipat.