Baia de Aramă, din Ponoarele, Mehedinţi. Unul din cele trei poduri naturale din lume. I se zice „al lui Dumnezeu”, fiind marcat de legendă ca locul unde Cel de Sus i-a dat o palmă după ceafă Necuratului, care îşi ascuţea ghearele. Pe pod trec camioane. Pe unele le-a impins Dracul în prăpastie, dar nimeni n-a murit. Cineva, acolo Sus, are grijă de acest loc de-o frumuseţe binecuvântată.

Graniţa dintre Gorj şi Mehedinţi, pe la Baia de Aramă, este marcată de o creaţie dumnezeiască. O lespede mare din piatră de calcar, prăbuşită peste două puncte de susţinere, a format un pod aproape unic în lume. Aici, legenda se împleteşte cu ştiinţa şi te năuceşte cu frumuseţea sa atât de mult, încăt crezi că ai intrat pe un alt tărâm.Legenda locului te înfioară. Multe maşini, căci podul este călcat nu numai de piciorul omului, au rămas fără frâne şi s-au prăbuşit în prăpastie. Paradoxal, chiar dacă maşinile au devenit mormane contorsionate de fier, niciodată nu au fost înregistrate victime. Oamenii spun că Dracu’ sălăşluieşte pe aceste meleaguri şi împinge maşinile în prăpastie. Doar că Dumnezeu nu doarme şi nu il lasă să-şi facă mendrele.
FRUMUSEŢE SÃLBATICÃ…. Ajungi la pod şi te opreşti. Cuprinzi cu ochiul zarea. Pentru moment te crezi ajuns într-o lume a basmului. Parcă aştepţi ca balaurul să iasă din gura peşterii, să scuipe foc, iar cavalerul îmbrăcat în armură argintie să te scape din gheara fiarei. De-a dreapta şi de-a stânga Podului lui Dumnezeu s-au născut legendele. Despre pod, despre peşteri, despre lacul fără fund sau despre lacul care apare şi dispare. O arcadă din piatră, groasă de patru metri şi înaltă de 22 de metri, are lungimea de 30 de metri şi lăţimea de 13 metri. Aceasta este minunăţia din piatră de la Ponoarele. Suntem însoţiţi de Dumitru Borloveanu. Profesor în Ponoarele şi expert al locului. Cunoaşte legendele, dar dă dreptate ştiinţei când vorbeşte. Cu toate acestea, nu neagă misticismul zonei, „pentru că doar Dumnezeu ştie ce s-a petrecut în vechime pe aici„. Podul lui Dumnezeu, despre care puţini au auzit, deşi mulţi l-au trecut, se află pe drumul principal care leagă Târgu-Jiu de Drobeta Tr. Severin pe varianta Baia de Aramă. Turistul nici nu are de unde să ştie despre ceea ce se află în zonă. Un banal indicator, lăngă Primăria Ponoarele, îţi spune că te apropii de acest obiectiv. În rest… nimic nu vorbeşte despre complexul geomorfologic unic, despre câmpiile de lapiezuri unice în lume etc. Despre pod, profesorul Borloveanu spune: „Astfel de poduri naturale mai sunt doar câteva pe planetă. Trei după unii, patru după alţii. Cel mai cunoscut este L’Ardech, în Franţa. Al nostru ]nsă este singurul pe care îl străbat nu numai oile şi oamenii. Pe aici circulă inclusiv maşini de mare tonaj”. Borloveanu este supărat pe autorităţi, pentru că „nimeni nu vede că se află într-un stadiu avansat de degradare. Acţiunea apei şi a vântului asupra calcarului din care este făcut a lăsat semne vizibile. Şi maşinile au contribuit din plin la această degradare. Viitorul ne arată un pod care se va prăbuşi”.
MÂNA DOMNULUI. Dacă ştiinţa ne vorbeşte despre pod ca rezultat al prăbuşirii tavanului unei peşteri, legenda locului ne înfăţişează o cu totul altă versiune. Pe vremuri de mult uitate, se spune, aici locuia Dracu’. Chiar în Peştera Ponoarele (Peştera de la Pod) îşi avea sălaşul. Răvăşiţi de răul care îi înconjura, sătenii l-au rugat pe Dumnezeu să-i scape de el. A lovit Dumnezeu cu palma tavanul peşterii, acesta prăbuşindu-se peste gura ei, formând podul. Cu toate acestea, Necuratul a scăpat, ieşind pe sub deal, pe cealaltă gură a peşterii, cea care duce spre Lacul Zătonul Mare. Nervos, Aghiuţă s-a agăţat cu ghearele de vărful Dealului Peşterii, formând şanţuri în calcar, locurile numite cămpiile de lapiezuri Afrodita şi Cleopatra. Dracu’ s-ar fi urcat apoi pe Stânca Diavolului, loc de unde veghează la oamenii care intră în peşteră şi pe care uneori îi îneacă în Lacul Zătonul Mare. Alte legende spun că podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfântul Nicodin să treacă spre Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, loc unde a vrut să construiască o mănăstire. Altele vorbesc despre faptul că ar fi fost construit chiar de legendarul Hercule sau de Iovan Iorgovan, personaj de basm care urmărea balaurul ce-i răpise mândruţa. Legenda lui Nicodim chiar se potriveşte intr-o oarecare măsură. „Călugărul Nicodim căuta cascada care i s-a arătat în vis, deasupra căreia trebuia să construiască o mănăstire. S-a oprit la Ponoarele, la izbucul de unde izvorăşte acest pârău, însă două familii l-au făcut să plece. I-au pus în traistă o găină tăiată şi un cuţit. Apoi l-au acuzat de furt. A trebuit să plece ruşinat de pe aceste meleaguri. A lăsat în urmă un blestem. Anume, ca apa să se zbuciume, să fie fără peşti şi să o înghită pământul. Lucru care s-a şi întâmplat. Asta pentru că de-a lungul ei s-au construit opt mori care au fost abandonate, iar în apă nu trăieşte nici o vietate. Apa este înghiţită la propriu de pământ. Este inghiţită de peşteră, care o aruncă afară atunci când plouă indelungat”, spune profesorul Borloveanu.
LACUL-FANTOMÃ….
Pentru ca tacâmul să fie complet, iar omul să simtă fiori pe şira spinării când vine in această zonă mirifică a Olteniei, de o parte şi de alta a Podului lui Dumnezeu se află lacurile carstice Zătonul Mare şi Zătonul Mic. Primul (cel mai mare din România), deşi are o adâncime maximă de 20 de metri şi o suprafaţă de aproape 2 kilometri pătraţi, pe timp de secetă seacă, fiind inghiţit de sorbul Peşterii Bulba, ale cărei galerii se întind pe aproape toată suprafaţa comunei Ponoarele, când plouă iese învolburat din adâncurâ când mâlul se depune pe fund.Despre Zătonul Mic se spune că e fără fund, pentru că nici un scufundător nu a reuşit să-l atingă, dar el, de fapt, este tot o prelungire a Peşterii Bulba, o gură care nu mai poate prelua toate apele din vale, pe timp ploios, aşa că se umple pur şi simplu.

Varianta Densuşianu

Pentru apariţia podului există mai multe variante. Una o găsim în cartea lui Nicolae Densuşianu, „Dacia preistorică„. Acesta înclină spre ipoteza că Podul lui Dumnezeu şi chiar întregul complex carstic sunt făcute de mâna omului: „Podul, acel monument pelagic săpat cu multă măiestrie în stânca nativă (…), servea pentru scurgerea lacului ce acoperea într-o epocă îndepărtată suprafaţa bazinului din apropiere. Tot pentru scopul acesta a fost perforat şi dealul ce se află la capătul canalului”, adică Dealul Peşterii, ce desparte podul de Zătonul Mare. Specialiştii de azi spun însă clar că Peştera Ponoarele, ca şi Peştera Bulba, aflată sub ea, care găzduieşte peste 900 de lilieci, sunt fenomene carstice, produse de acţiunea apei asupra calcarului.

Crucea, ca omagiu

Oamenii nu prea doresc să vorbească despre fenomenul numit Podul lui Dumnezeu, dar tind să creadă că e adevărat că aici Dumnezeu l-a învins pe Dracu’, pentru că se spune că maşinile care ajung pe pod rămân fără frâne, doar că Dumnezeu stă de veghe să-i salveze pe oameni, ca să nu cadă cu maşinile de pe pod. E drept că doi dintre ei, care conduceau maşini de mare tonaj, n-au reuşit să le redreseze şi au căzut în prăpastie, dar, deşi maşinile s-au făcut praf, ei au scăpat nevătămaţi, la fel ca un biciclist, care a scăpat şi el doar cu câteva zgărieturi. Unul dintre cei doi şoferi, Ion Butaru, a ridicat la Podul lui Dumnezeu o cruce, în semn de mulţumire în faţa lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă, iar în fiecare an de atunci vine la ea să facă parastas, să dea colac zilei în care a văzut moartea cu ochii…
6 octombrie 2007 / Jurnalul National

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here