Megaescrocherie: Lacul-fantomă de la Ceauru

Mărturia unei colosale escrocherii săvârşite în timpul lui Ceauşescu e vizibilă şi azi pe harta României: lacul de acumulare Ceauru, care n-a fost niciodată construit şi care figurează pe hartă în judeţul Gorj. A costat trei miliarde de lei, la valoarea anilor '70. Artizanii uriaşei ţepe au sfârşit la Canal. Lacul-fantomă a devenit pădure.

0
232

Mărturia unei colosale escrocherii săvârşite în timpul lui Ceauşescu e vizibilă şi azi pe harta României: lacul de acumulare Ceauru, care n-a fost niciodată construit şi care figurează pe hartă în judeţul Gorj. A costat trei miliarde de lei, la valoarea anilor ’70. Artizanii uriaşei ţepe au sfârşit la Canal. Lacul-fantomă a devenit pădure.

 

 

Pe harta Gorjului apare un lac de două ori mai mare decât suprafaţa municipiului reşedinţă de judeţ, Târgu-Jiu. Din 1965 toată lumea a studiat acest lac la orele de geografie. Lacul Ceauru reprezintă una dintre cele mai mari excrocherii financiare petrecute în regimul Ceauşescu. Este mare, este frumos, dar… nu există.

 

Început în 1965, Lacul Ceauru a fost proiectat ca un imens baraj de acumulare. Pentru realizarea lui s-au făcut proiecte, studii, iar trei sate, cu 2.500 de oameni, au fost strămutate. S-au obţinut banii, au demarat lucrările, peste trei ani barajul fiind raportat la tovarăşul suprem ca terminat! Cum era şi normal, Lacul Ceauru a fost marcat pe hărţi, loc în care există şi astăzi.

 

LACUL FANTOMĂ. La finalizare proiectul trebuia să aibă 3.085 de km pătraţi luciu de apă şi o capacitate de 150 milioane metri cubi. Pentru ridicarea lui au fost alocate trei miliarde lei „socialişti”. Banii au fost cheltuiţi, dar nu s-a realizat decât prima fază a lucrărilor. Pentru această megaconstrucţie hidrotehnică au fost strămutate satele Bălăceşti, Ceauru şi Şomăneşti, peste 2.500 de oameni fiind nevoiţi să-şi părăsească gospodăriile. Au fost deviate cursurile râurilor Tismana, Bistriţa şi Jaleş, pentru ca împreună cu Jiul să alimenteze lacul de acumulare, iar de jur-împrejur a fost construit un dig. A fost ridicat şi stăvilarul, prin care râurile îngemănate să curgă. Ulterior urma faza a doua, adică ridicarea barajului propriu-zis, cu sistem de închidere a stăvilarului. Barajul de la Ceauru urma să aibă funcţiile: să preia unda de viitură în cazul unor inundaţii, să protejeze exploatările miniere din zonă şi să alimenteze localităţile din aval şi termocentrala Rovinari, aflată în stadiu de proiect la acea vreme.

MEGA-EXCROCHERIE. Despre comunişti, despre cadrele de partid, pe vremuri, la colţ de stradă, se spuneau bancuri. Că vorbeai de miliţieni, că vorbeai de ei, tot un drac. Eticheta le era lipită. De proşti! Dar, conform proverbului, or fi ei proşti, dar au mintea odihnită. Şi uneori se mai şi prind când sunt minţiţi. A fost suficientă o vizită a unui înalt demnitar al Partidului că minciuna a ieşit la suprafaţă. Întreaga conducere a şantierului a fost arestată, iar directorul, un anume Dăncescu, a fost condamnat la moarte. Pănă la urmă, Nicolae Ceauşescu i-a transformat sentinţa in 20 de ani de inchisoare şi l-a trimis la muncă, la Canalul „Dunăre – Marea Neagră”, loc de muncă considerat, pe vremea aceea, batalionul disciplinar al României. În fapt, Dăncescu acolo şi-a şi găsit sfârşitul. Gura lumii vorbeşte pe la colţuri că angajaţii de la şantierul cu pricina şi-au cam făcut de cap, pentru că multe vile au fost făcute cu materialele şi banii alocaţi barajului. Pentru termocentrala Rovinari s-a realizat, ulterior, o priză specială, în aval de locul unde trebuia să fie barajul. Problema nu este însă rezolvată corespunzător, pentru că, potrivit planurilor în caz de secetă, atât termocentrala Rovinari, cât şi Turceni, aflată la 40 de km in aval, nu vor mai fi alimentate, fiind obligate să recircule apa de răcire, iar dacă nu să închidă porţile.

OPINII. Primarul comunei Teleşti, Constantin Drăghici, spune că pseudo-lacul „este un adevărat pericol pentru localităţile din jurul său, pentru că cei de la ape, care au suprafaţa sa în administrare, au lăsat să crească în el pădurea, iar în caz de viitură trunchiurile copacilor ar obtura stăvilarul, iar potopul de apă ar putea sparge digul de protecţie, volumul de apă nemaiputând fi dozat prin ecluză„. Contrar celor susţinute de Drăghici, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj, Teodor Popescu, susţine că nu există nici un risc în acest sens: „Noi întreţinem digul şi stăvilarul, dar fundul lacului a fost cultivat de foştii proprietari, care au obţinut titluri, iar o parte este ocupată de păduri ale Direcţiei Silvice. Singurul risc este ca acele culturi să fie inundate, dar nu a ajuns niciodată o viitură să smulgă arborii, singurul risc fiind ieşirea din matcă a apei pentru maximum şase zile, după care se retrage în albia permanentă„.

OFICIAL EXISTĂ. Cacealmaua petrecută la Ceauru rămâne, după 40 de ani, încă oficială. Nu există, dar îl avem pe hartă. În Gorj circulă acum trei tipuri de hărţi. Una, pe care lacul se numeşte Ceauru, a doua, pe care se numeşte Rovinari, şi a treia, pe care acesta nu există deloc. Însă, conform datelor de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Gorj, din punct de vedere cartografic Lacul Ceauru nu trebuie să existe pe hartă, dar modificarea nu poate fi făcută decât la cerera scrisă a Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, care nu a făcut acest lucru. Ileana Spiroiu, fost director OCPI Gorj, emite păreri. Nu e singura. „Din punct de vedere cartografic, nu este permis ca pe hartă să apară culoarea albastră, simbol caracteristic luciului de apă, dacă acesta nu există pe teren. Acolo trebuia să apară culoarea verde, pentru că acolo este Lunca Jiului. Eu am făcut demersuri la Institutul Naţional de Cartografie pentru ştergerea lacului de pe hartă, dar mi s-a comunicat că o astfel de modificare e posibilă doar dacă proprietarul terenului va certifica în scris care e starea lui reală şi va solicita modificare„, spune directoarea. Situaţia este atât de ambiguă, încât foarte puţini gorjeni ştiu că lacul despre care au învăţat la şcoală nu există în realitate. Toţi ştiu de el, pentru că l-au văzut pe hartă, dar spun că nu ştiu unde se află.

Amintiri şi vise intipărite in minte pentru totdeauna

Construirea lacului de la Ceauru a lăsat urme adânci în sufletul strămutaţilor. Şi acum, chiar dacă şi-au luat pământurile înapoi, se întreabă pentru ce au fost trimişi în pribegie. Constantin Drăghici avea în momentul în care au fost alungaţi din case doar nouă ani. I-au rămas întipărite în minte imaginile în care armata îi păzea pentru a se asigura că toţi vor pleca la timp, lacrimile pe care părinţii le aveau văzând că locul în care s-au născut le este luat cu arcanul. „În iunie s-a dat Decretul de expropriere 1037/1965, iar până toamna eram mutaţi. Ne-au dărâmat casele şi ne-au dat 9.000 de lei, ciment, var şi 30 de curse asigurate de maşinile şantierului. Aveam 9 ani şi-mi amintesc cum dormeam pe ţoţa de coceni, în camerele fără geamuri, neterminate, iar dimineaţa ne trezeam cu brumă la nas. Şi pentru ce?… Acum, măcar, dacă n-au făcut nimic, oamenii vor pământul înapoi. Nu au fost lăsaţi să construiască, dar eu şi încă vreo 5 familii am făcut la loc casele, în acelaşi loc„, spune primarul rebel. Conform sătenilor, în căţiva ani, „lacul va deveni iar o comunitate„. Asta pentru că, „dacă domnul primar a construit, chiar dacă nu avea voie, vom face şi noi la fel. Acum nu mai sunt comuniştii să ne spună cum şi unde să trăim„.

16 iunie 2007 / Jurnalul National

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here