Bugete tot mai mici, rezultate tot mai “subţiri”, baze de antrenament lipsă şi sportivi tot mai puţini. Cam aceasta este imaginea sportului de performanţă românesc la început de 2009.Una dintre cauze datează chiar din 1990, atunci când au început retrocedările.Rezultatele “subţiri” obţinute de sportul românesc la Olimpiada de la Beijing ne-au alarmat pe toţi. Niciodată, din 1952 încoace, mişcarea olimpică de la poalele Carpaţilor nu a avut o clasare atât de proastă, locul 17 pe naţiuni. Iar viitorul sună la fel de rău, în condiţiile în care bazele sportive olimpice din România sunt pe cale de dispariţie.

Participarea la Jocurile Olimpice de la Beijing a adus în portofoliul României doar câteva medalii: patru de aur, una de argint şi trei de bronz. Enervaţi că nu s-au mai putut poza cu gloria la scara avionului, politicienii au luat foc. A fost un motiv numai bun pentru a spune că neindroducerea sportului în priorităţile naţiunii a fost o decizie deşteaptă, reliefată suficient de bine de aceste rezultate descurajante. Atât conducătorii sportului, cât şi sportivii au pus piciorul pe acceleraţia realităţii şi ne-au arătat verde în faţă cum stă treaba, adică “foarte bine în raport cu baza existentă în România”. Mai mult, ne-au şi avertizat: “După Londra, în 2012, aceste rezultate vi se vor părea mari performanţe”.

FĂRĂ SCĂPARE . 
În 1990, după apariţia Legii 18, românul a purces la recuperarea terenurilor confiscate de regimul comunist. De clădiri nu s-a atins nimeni, fiind considerate de interes naţional. Apoi a venit Legea retrocedărilor. Şi sportul a intrat în vrie. Patrimoniul acestuia a început să dispară sub avalanşa de cereri de retrocedare, depuse de moştenitori. Odată înapoiate proprietarilor, a început “măcelul”. Încet, încet, încălcându-se constant legile în vigoare, au început să dispară sub lama buldozerelor sute de baze sportive şi complexuri care au aparţinut cluburilor sportive şcolare şi direcţiilor judeţene pentru sport. În picioare au mai rămas doar complexurile sportive naţionale. Sau olimpice, aşa cum le cunoaşte tot omul. În fond, baza pe care se coc marile performanţe la olimpiade. Nouă la număr. Peste scurt timp, însă, şi acestea tind să rămână o simplă amintire. Un singur astfel de complex poate fi considerat “sigur”. Cel de la Piatra Arsă. Restul ori a fost câştigat în instanţă, ori este în curs de soluţionare în favoarea foştilor proprietari. În aceste condiţii, orice iniţiativă de modernizare a bazelor este îngreunată sau chiar sistată.

 

La Bascov se pregătesc cei mai buni juniori pe care-i are canotajul românesc. Condiţiile de aici sunt la nivel European
La Bascov se pregătesc cei mai buni juniori pe care-i are canotajul românesc. Condiţiile de aici sunt la nivel European
VĂRFUL AISBERGULUI.  Complexul Naţional Sportiv de la Poiana Braşov este cel mai important de pe această hartă. Dar şi cel mai lovit de soartă. Aici se pregătesc, fără excepţie, toţi sportivii care ne reprezintă la Jocurile Olimpice. Baza, care se întinde pe o suprafaţă de aproape 53.000 de metri pătraţi, cuprinde Hotelul Caraiman, patinoar, stadion de fotbal, terenuri de handbal, volei, atletism şi baschet, sală de lupte şi de forţă, precum şi Sala Polivalentă “Ruia”. În prezent, toate aceste construcţii sunt la un pas de a nu mai putea fi folosite. “La începutul anului 2000 a venit la noi un reprezentant al familiei Tătuşescu. Era blindat cu un maldăr de hârtii care demonstrau că este proprietarul a tot ce înseamnă teren în acest areal. Primăria le-a dat dreptate, Justiţia la fel. Apoi, familia Gogonea a cerut terenul pe care se află amplasat hotelul Caraiman. Singurul imobil din patrimoniu care nu este afectat de retrocedare este hotelul Olimpic”, ne-a declarat Cristian Ungurianu, director adjunct al complexului. Multe dintre aceste construcţii, aflate pe terenurile cerute în instanţă, sunt relativ noi. Nici măcar nu au apucat să fie amortizate. De exemplu, patinoarul, renovat total în perioada ministrului Gingăraş, a apucat să producă aproximativ patru miliarde de lei vechi. Asta în condiţiile în care costurile renovării s-au ridicat la circa 15 miliarde de lei. “Valoarea metrului pătrat de teren valorează la noi între 300 şi 500 de euro, iar în joc sunt peste 50.000 de metri pătraţi. Faceţi dumneavoastră calculele. Noi suntem mici, nu putem spune ce se va întâmpla sau cine va plăti. Pentru Caraiman, pretenţiile moştenitorilor se ridică la cinci milioane de euro. Iar pentru terenul de handbal, zilele trecute ne-au fost cerute 300 de mii de euro! Cum să dăm asemenea sume când terenul ăla nici în o sută de ani nu va produce aceşti bani? Au pus gard pe 1.800 mp, în aceştia intrând şi o parte din terenul de handbal. Eu nu înţeleg cum se poate întâmpla aşa ceva din moment ce aceste parcele pe care se află construcţiile sunt protejate de Legea 69/2001.” În opinia lui Ungurianu, sportul românesc se află la un pas de dezastru. Pentru că “un complex sportiv aflat la o mie de metri altidudine nu poate fi înlocuit de cel de la Piatra Arsă, aflat la 1.800 metri altitudine. Nu are nici capacitatea de a caza atâţia sportivi, dar nici nu poate îndeplini condiţiile optime de pregătire ale sportivului. Aşa sunt regulile când vrei să faci performanţă”.

Pe aceste braţe, în 2012, trebuia organizat Campionatul European de Tineret la canotaj
Pe aceste braţe, în 2012, trebuia organizat Campionatul European de Tineret la canotaj



PAGĂI RUPTE. 
Performanţele obţinute de caiac-canoe se leagă de trei puncte de reper. Anume, pregătirea făcută în centrele de la Snagov, Bascov şi Orşova. Cel mai important şi singurul cu dotări de ultimă generaţie este cel de la Bascov. Dar şi singurul aflat în litigiu. Terenul de acolo, aflat în mare parte pe fosta albie a râului Argeş, reprezintă acum un punct de interes major pentru foştii proprietari. “Am înţeles că acolo vrea să facă doamna Lipă ceva şi că vrea să cumpere. Noi vrem să ne luăm terenul şi să vindem”, spune unul dintre moştenitori. Bine amenajat, cu hotel, săli de antrenament, simulatoare, hangare, debarcader etc, spaţiul cu pricina este loc de pregătire pentru câteva sute de sportivi, “în special loturi naţionale de caiac-canoe, lupte şi haltere”, spune administratorul bazei, Mihai Boţilă. În opinia acestuia “terenul şi clădirile dorite pentru retrocedare nu au valoarea vehiculată pe piaţă. Până să le intre în cap că aici vrea X sau Y să facă ceva, terenul valora maximum 2 euro/mp. Acum cer şi marea şi sarea”. Primarul localităţii, Ion Ştefan, dă toată vina pe fosta mare glorie Elisabeta Lipă: “Am fost la domnul Gheorghe Florian, pe vremea când acesta era ministru, şi i-am spus despre un proiect pe care îl aveam noi, de extindere a bazei. Era benefic şi pentru sport, dar şi pentru comună. Au trecut doar câteva ore de la acea discuţie şi doamna Lipă a ieşit la o televiziune şi a spus că eu am cerut 29 de euro/mp. Nici măcar nu avansasem o astfel de sumă, pentru că terenul nu avea valoare. Imediat după această ieşire publică aiurea a doamnei Lipă ne-am pomenit cu revendicatorii la uşă!”. De partea cealaltă, fosta mare campioană susţine contrariul: “Habar nu am de aşa ceva. Eu m-am dus la Piteşti să construiesc o prelungire a pistei, pentru canotaj. Aveam banii pentru investiţie, dar nu şi pentru teren. Ne-am lovit de refuzul de a fi ajutaţi atât din partea primarului, cât şi a prefectului. Cum am venit eu acolo, cum au apărut peste noapte potenţialii proprietari. Până atunci, lumea a stat liniştită”. Una peste alta, războiul de gherilă purtat între foştii proprietari şi administratori sistează toate planurile de modernizare ale complexului, cea mai afectată fiind într-un final pregătirea sportivilor.

 

Întreaga bază sportivă din Poiana Braşov a fost redobândită de vechii proprietari. Doar Hotelul Olimpic a rămas al MTS
Întreaga bază sportivă din Poiana Braşov a fost redobândită de vechii proprietari. Doar Hotelul Olimpic a rămas al MTS
ALTE LITIGII.  Pe masa proaspăt reînfiinţatului Minister al Tineretului şi Sporturilor se află dosarele tuturor litigiilor în care sunt angrenate centrele naţionale sportive. Astfel, în afara celor două exemple de mai sus, MTS mai are de rezolvat încă şase dosare de retrocedare. Este vorba de cele de la Galaţi (4.500 mp teren), Izvorul Mureşului (3.340 mp teren + construcţii), Craiova (2.600 mp teren + construcţii), Timişoara (4.000 mp teren+ construcţii) şi Sfântul Gheorghe (5.000 mp teren + construcţii). Un caz aparte este Bucureştiul. Aici, la Lia Manoliu sunt revendicaţi 52.000 mp, iar la Olimpia este câştigat în instanţă terenul de rugby. “Problema este gravă, pentru că sportul pierde aceste baze, printre puţinele care au mai rămas. Este drept că oamenii trebuie să reintre în posesia bunurilor pierdute, dar este trist că în foarte multe dintre cazuri astfel de retrocedări pornesc de la primarii de localităţi sau de la rechinii imobiliari. Se duc la oameni şi le spun: ştiţi că puteţi deveni proprietar pe suprafaţa X? După acte este a dumneavoastră! Asta mă irită, interesele murdare. Aşa se ajunge la sume exorbitante”, ne-a declarat sub protecţia anonimatului unul dintre directorii acestor centre.
Fosta mare canotoare Elisabeta Lipă acuză administraţia din Argeş de interese ascunse. Primarul Ion Ştefan spune că Lipă a stricat socotelile de dezvoltare a Complexului Bascov
Fosta mare canotoare Elisabeta Lipă acuză administraţia din Argeş de interese ascunse. Primarul Ion Ştefan spune că Lipă a stricat socotelile de dezvoltare a Complexului Bascov

Lege specială pentru bazele sportive

Un pion important, pe care şefii centrelor naţionale sportive îşi pun baza, este Octavian Belu, secretar de stat în MTS. În viziunea lor, Belu este “singurul om care poate face rost de bani de la Guvern” pentru ca aceste baze să nu se piardă. La rândul său, Belu vrea, dar situaţia nu este deloc simplă. “Nu prea îmi place să mă bag în chestiuni juridice, pentru că nu este treaba mea, dar prelungirea acestor litigii nu este benefică sportului. Problema o văd în felul următor: chiar dacă nu vom avea bani să plătim contravaloarea terenurilor şi construcţiilor, Legea sportului ne ajută. Aceste baze nu-şi vor schimba destinaţia, indiferent că intră în posesia altor persoane. Recunosc, legea este un pic ciudată, în sensul că nu poţi obliga omul să facă ce vrei tu cu terenul său. Dar, ca în orice ţară civilizată, şi la noi legea trebuie să protejeze bazele sportive”, spune Octavian Belu. Acesta nu vede cu ochi buni desfiinţarea centrelor, pentru că şi aşa sunt puţine. “Ca om care a trăit prin sport şi care se confundă cu sportul vă spun că voi face tot ce este omenesc să le păstrez exclusiv pentru sport. Pentru 2009 am cerut de la Guvern 70 de milioane de RON pentru a plăti terenul de la Olimpia şi o parte din baza de la Braşov. Într-un fel sau altul, trebuie ca Guvernul să ne ajute să păstrăm atât cât mai avem din sport.”

 

Octavian Belu aprobă retrocedarea proprietăţilor, dar cere sprijin guvernamental pentru răscumpărarea lor
Octavian Belu aprobă retrocedarea proprietăţilor, dar cere sprijin guvernamental pentru răscumpărarea lor


“Am constatat că oamenii care revendică aceste locaţii sunt destul de înţelegători. Sper ca, după ce se termină cu evaluarea bunurilor retrocedate, să avem şi bani pentru a le plăti”
Octavian Belu“La Bascov am investit peste zece milioane de euro. Avem proiecte mari acolo, vrem să aducem Campionatul European de Tineret la caiac-canoe din 2012. Trebuie să existe o soluţie pentru a păstra ceea ce am făcut acolo. Este cea mai modernă bază din România”Gheorghe Toth secretar general al Federaţiei Române de Caiac-Canoe
“Ar fi trist să se întâmple aşa ceva. Încet, încet pierdem câte ceva din sport. Şi aşa suntem omorâţi de sistem. Acum, aceste baze sunt frumoase şi aranjate şi e normal să pună alţii ochii pe ele. Răscumpărarea este o soluţie, dar pe seceta asta…”  – Ivan Patzaichin

 

26 februarie 2009 / Jurnalul National

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here