Portret de fotbalist – Drama unui mare antrenor: Leonte Ianovschi

Au fost numiți "Patriarhii", "Clanul Ianovschi" sau "Fachirii". Ei sunt cei care au dat fotbalului românesc nume precum Dobrin și Mutu, dar și tenisului de câmp pe Ruxandra Dragomir. În spatele acestei familii se ascunde o poveste. Fascinantă și dureroasă în același timp.

13
524

Au fost numiți „Patriarhii”, „Clanul Ianovschi” sau „Fachirii”. Ei sunt cei care au dat fotbalului românesc nume precum Dobrin și Mutu, dar și tenisului de câmp pe Ruxandra Dragomir. În spatele acestei familii se ascunde o poveste. Fascinantă și dureroasă în același timp.

La 14 martie 1926, în stațiunea Vadu lui Vodă de lângă Chișinău vede lumina zilei Leonte Ianovschi, omul care avea să daruirască fotbalului românesc peste ani 70 de jucători de primă divizie.

După mulți, este inegalabil ăn sectorul juvenil. În meserie i-au urmat fiul, Mihai, dar și nepotul Mihaiță. Ultimul este și arbitru. Mai are un fiu, Leonte Ianovschi jurnior, antrenor de tenis. Veche de peste 200 de ani, familia Ianovschi s-a format în Crimeea.

Chiar dacă a sărit de 80 de ani, maestrul lui Dobrin, cu vocea tremurandă de la cele două atacuri cerebrale suferite, își amintește cu precizie multe din momentele care i-au marcat existența. „Mama a fost fata mijlocie a colonelului din Armata albă a țarului Romanov, Vasile Ianovschi și a Elenei Sicard. Elena, o franțuzoaică stabilită în Crimeea, pe la 1850, când ducele de Richelieu a colonizat peninsula. Elena a fost fiica Nathaliei Kraft și a corsarului Alain Sicard. Kraft este un nume cunoscut în Germania, prin tatal ei, inginerul feroviar Kraft, care a construit prima cale ferată între Sankt Petersburg și Moscova! Țarul de atunci al Imperiului alb i-a oferit la inaugurare o cutie cu 60 de diamante. Le-a lasat moștenire și le-a împaărțit copiilor sai. Așa s-a făcut că în copilarie m-am jucat cu diamantele moștenite de mama și matușa mea Sofia. Niciodată n-am știut cu ce valori exorbitante mă jucam în anii inocenți ai copilăriei mele. Ele s-au pierdut în timpul celui de-al Doilea Război mMondial. Faimosul corsar Alain era prietenul de petreceri și afaceri al marelui om politic al acelor ani Duc de Richelieu. Pentru binele și prosperitatea pe care au adus-o francezii în Crimeea secolului al XIX-lea, la Odessa a fost înalțată o statuie uriașă și celebră a ducelui, în centrul orașului, pe care mă cățăram în copilărie. Ea există și astăzi.

MISIUNE. Colonelul Vasile Ianovschi jr a ajuns cel mai tânăr general al țarului Romanov. Leonte Ianovshi povestește, mustăcind, „bravurile de arme” care l-au înălțat pe bunicul sau în aceast grad. „Vasile jr era unicul cDSC_9763opil al generalului Vasile Ianovschi și al dulcei Marie Fontaine de la Tour. A ajuns general la numai 24 de ani! Ce fapte de arme a săvârșit el pentru a fi numit general? Una singură: a îndeplinit ordinul țarului Romanov, care l-a trimis la numai 23 de ani în Franța, la Grenoble, pentru a o cuceri și a se căsători cu Marie, fata celebrului portretist Theodore Fontaine de la Tour. Theodor, născut la Metz în 1805 și stabilit la Grenoble. În anii tinereții, Theodore i-a «sucit capul» nepoatei țarului Romanov și a fugit cu ea în Franța. Din dragostea lor s-au nascut Henrie și Marie. Henrie a devenit ultimul și cel mai iubit renascentist al Franței. Și-a pictat sora, Marie, bunica mea, într-un tablou intitulat «La Liseuse». Tabloul se găsește la Muzeul Luvru. Atunci când tânărul colonel Vasile jr a cucerit-o pe Marie și a dus-o la curtea țarului Romanov, ca «monedă de schimb» pentru Olga, nepoata țarului, a fost făcut general. Un mic Napoleon în varianta rusă!…

INVENTATORUL. Și, pentru că viața este plină de neprevazut, părinții celui care avea să-l descopere pe „gâscanul” Dobrin aveau același nume: Ianovschi. Cu toate acestea, între ei nu există nici o legătură de rudenie. Dacă mama lui Leonte provenea dintr-o familie nobilă, tatăl, în schimb, era un mare inginer. Un pionier al tehnicii bazate pe hidrogen. „Mama, Maria, l-a întâlnit la Bruxelles pe tata, Mihail, în 1924 . El era inginer și lucra pentru o firma belgiană, la motoarele cu combustie pe hidrogen. În luna de miere au plecat în Kinshasa, Congo. Acolo a încercat să pună la punct acest tip de motoare. A stat un an și a avut de ales între a continua cercetările la Chicago, SUA, și reîntoarcerea la moșia mamei mele de la Vadul lui Vodă. A ales ultima variantă.” Peste foarte puțin timp, maestrul Leonte avea să vadă lumina zilei, dar avea să înțeleagă în ce timpuri s-a născut.

EROII. Hotărârea lui Mihail, de a reveni la moșia mamei din România, nu a rămas fără consecințe. A urmat o prioadă cruntă care a zdruncinat întreaga familie Ianovschi. „Tata avea un unchi, Vasile. El era un matematician de marcă, cu studii și premii la Bruxelles. Dar era un rebel. În 1936 se înrolează în Brigăzile Internaționale, luptă împotriva lui Franco, apoi trece Pirineii și revine acasă, în 1940, fără un braț. Îl pierduse în luptele date. Ororile nazismului îl macină, și pleacă iarăși pe front. S-a inscris în rezistența franceză și avea să moară într-o operațiune secretă împotriva Germaniei în anul 1941. Între timp, rușii puseseră mâna pe Basarabia. Pe tatăl meu l-au omorat în gulagurile sovietice. Pe fratele său, pe Leonte, l-au ars de viu în cuptorul cu cărbune al unei locomotive în timp ce încerca să evadeze din gulag!” Mama și mătușa lui Leonte au fost și ele deportate. În Munșii Urali. Cu ei a mers inclusiv puștiul de 14 ani, care peste ani avea să devină un simbol al fotbalului românesc. „Tatăl meu, săracul, s-a stins acolo, în mine. Sau a fost ucis de bolșevici. Nu știu. De atunci, din 1940, nu mai știu nimic de el. Pe mine m-au luat și mi-au zis că mă fac ucenic. Parcă strungar. Am evadat. Am fugit desculț și dezbracat tocmai din Urali. M-am oprit la… Craiova, după un drum de 6.500 km parcurși pe jos!

PASIVITATE. Acum, la 80 de ani, maestrul merge zilnic la stadion. Acasă citește ziare, se luptă cu boala și mai răsfoiește câte un album cu fotografii. De foarte multe ori se uită impasibil la ele. La părinții lui, la străbunicii lui, la ovidiu cu familia ianovschi 12.05.06copilăria și tinerețea lui. Însă, în spatele lentilelor de ochelari, ochii sunt umezi. Întoarcerea la origini aduce mereu durere. Una surdă și tacută. Orgoliul, demnitatea sau cine știe ce alte laturi ascunse ale personălității sale îl fac să pară impasibil într-un ocean al tăcerii și durerii.

DISCUTII LA LUVRU
„Am fost în Franța și mi-am căutat descendenții. Din păcate, fratele străbunicii mele nu mai are urmași. Directoarea Muzeului Luvru, Jeanne Lacombre, m-a ținut patru ore de vorbă pentru a fi sigură că nu pot revendica celebra pictură. M-a întrebat: De unde ai apărut, domnule, după atâta timp? I-am răspuns zâmbind: Din România comunistă, doamnă! Acel tablou, precum și restul picturilor, ar fi trebuit să îi revină matematicianului Vasile, mort în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.”
Leonte Ianovschi jr

Jurnalul Naţional, 15 iulie 2006
Ovidiu Ciutescu

13 COMENTARII

  1. […] Istoria familiei Ianovschi începe la 14 martie 1926, în staţiunea Vadu lui Vodă de lângă Chişinău. Acolo vede lumina zilei Leonte Ianovschi, omul care avea să producă peste ani 70 de fotbalişti de primă divizie. După mulţi, este şi va rămâne inegalabil în sectorul juvenil. În meserie i-au urmat fiul, Mihai, dar şi nepotul Mihăiţă. Ultimul este şi arbitru. Cumulat, clanul Ianovschi este de 82 de ani în fotbalul piteştean. Să revenim, însă, la începuturi… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here